• Română
  • English
28 martie – 2 aprilie 2017 / Cinema Muzeul Țăranului & Cinema Elvire Popesco / ediția a 7-a

Cinedans Amsterdam - Emotional Bodies

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Acasă > Filme > Programe tematice > Cinedans Amsterdam - Emotional Bodies

Cinedans Amsterdam - Emotional Bodies

Cu susținerea: 

 
Prezentare curatorială de Adina Marin
Programul special dedicat filmelor de dans revine în cadrul Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF, prin intermediul parteneriatului cu principalul festival european de film de dans, Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam. În contextul unei lumi media aflate în continuă schimbare, cineaştii caută noi modalităţi de a-și spune poveștile. Filmele contemporane de dans sunt deseori opere de artă autonome, cu un limbaj propriu și cu o expresivitate ce nu poate fi strict etichetată. Cinema-ul și coregrafia intră într-o reacție de sinteză alchimică, ducând la nașterea unor adevărate bijuterii artistice.

BIEFF 2017 este onorat să prezinte programul Emotional Bodies*: Anxiety, Desire and Solitude in the Post-Internet Urbanscape, compus din cinci filme foarte speciale, ale căror autori au decis să pornească într-o călătorie mereu fascinantă prin teritoriile infinite ale experienței umane. Cu fiecare dintre filme, descoperim un nou tip de limbaj fizic, creat special pentru a trezi emoția spectatorului la un nivel pe care nicio altă artă în afara dansului nu îl atinge. Iar atunci când combinăm dansul cu cinema-ul, aria explorărilor artistice devine atât de vastă, încât inspirația poate veni din cele mai neașteptate surse. Nu e de mirare că filmele de dans din program acoperă o plajă de emoții și situații care se întinde de la experiența amară a singurătății la hiperactivitatea din jungla modernă a finanțelor, de la relațiile de familie și între generații la comunitățile post-internet. Au corpurile capacitatea de a transmite atât de multe prin dans? Răspunsul este afirmativ. Corpul omenesc e o invenție minunată. Dimensiunea sa fizică se poate contorsiona și răsuci, sau poate paraliza în nemișcare. Corpul psihic poate fi supus la chinuri în toate modurile posibile și tot va găsi resurse de anduranță și creativitate și va continua să danseze, singur, cu alți oameni sau chiar cu mașinării. (
*titlu inspirat de E-Motional Bodies & Cities – un program european de colaborare artistică derulat de Fundația Gabriela Tudor în perioada 2011-2015.)

Vorbind despre absență și gol, Néants trasează diferența dintre cele două cu o precizie necruțătoare, prin intermediul a patru studii cinematografice, deopotrivă convingătoare și generatoare de neliniști, despre singurătate. Personajele, surprinse în plină suferință în urma unei pierderi, evoluează în spații cândva familiare, acum golite de orice prezență umană, deși mai poartă relicve ale vieții populate de odinioară. Corpurile se contorsionează pe măsură ce valul de disperare le cuprinde, într-un crescendo pe care Nellie Carrier îl conduce cu măiestrie către anticlimax. Finalul ne arată patru personaje care șterg urmele momentului de deznădejde și se întorc la existența lor ce pare acum lipsită de sens. Până când vor cădea din nou

Cum e să stai culcat pe spate, cu brațele pe lângă corp, și să-ți imaginezi că nu te poți mișca de la gât în jos? Devine incomod? Ai vrea o pernă sub cap? Te mănâncă nasul? Va trebui să aștepți să apară cineva. Ai impresia că aștepți de ore întregi? (n-au trecut decât 5 minute). Bun venit în lumea tetraplegicilor. În Paralysis, artistul vizual Karel van Laere se supune unui asemenea experiment și documentează amănunțit durerea (fizică) și chinul (psihic) pe care le-a trăit pe parcursul călătoriei sale de 24 de ore în universul celor paralizați. Rezultatul este un material plin de forță despre multiplele valențe ale corpului uman, în același timp fragil și rezistent și având puterea de a povesti, nu doar prin mișcare, ci și atunci când e în stare de imobilitate.

Dacă teoria lui Jung e valabilă și „fiecare mamă își conține fiica și fiecare fiică își conține mama”, nu e de mirare că relația mamă-fiică e departe de a fi suavă și trandafirie, din moment ce conflictului între generații i se adaugă o permanentă confruntare cu o altă ipostază a propriului sine. În scurtmetrajul She/Her, Sonja Wyss face anatomia unei astfel de relații, dezvăluind strat după strat resentimente, dezaprobare, răzvrătire și stânjeneală, până când ajunge la miezul bine ascuns și fragil de afecțiune. Portretul unei mame, conformistă, de vârstă și clasă mijlocie, e trasat coregrafic prin mișcări reținute, în contrast cu izbucnirile de revoltă ale fiicei. În cele din urmă, dansul frenetic al acesteia din urmă se va dizolva în reconciliere tacită. În fond, mama e o versiune viitoare a sinelui propriu.

Un blog pentru bancheri, zece dansatori de la companii de balet celebre din Olanda și Anglia, și Londra zilelor noastre ca fundal, s-au dovedit a fi o combinație câștigătoare. Adesea premiatul Voices of Finance este o combinație suprinzătoare de documentar și film de dans, al cărei titlu și idee pornesc de la fostul Banking Blog, găzduit de publicația The Guardian, în care autorul său, Joris Luyendijk, oferea o perspectivă antropologică asupra lumii financiare. O suită de monologuri coregrafice aduce în prim-plan bancheri și alți actori din universul finanțelor, care vorbesc despre ei înșiși și își descriu o zi obișnuită din viață. Clara van Gool captează energia dansului și o combină magistral cu textul vorbit. Rezultatul ne oferă o perspectivă unică asupra culturii lumii finanțelor, cu strălucirea și cu stresurile ei.

Cu 
Novaciéries, artiștii de la colectivul (LA)HORDE propun o re-interpretare a unui dans post-internet, într-un spațiu ce pare a fi o hală dezafectată. Jumpstyle, dansul născut din mainstream-ul Hardcore, își datorează existența postărilor pe youtube, dar chiar dacă parcursul său e o poveste captivantă în sine, autorii decid să nu se oprească prea mult asupra subiectului. În schimb, construiesc un film în care combină performance-ul și cinema-ul pentru a trasa un portret coregrafic și metafizic al lumii post-industriale. Dansatori mascați execută săriturile caracteristice în spații pustii. Două motostivuitoare se alătură cu mișcări sincronizate grațios, oameni și mașini dansând împreună pe muzica imnului Hardcore Hardcore to the Bone convertit în lamentație lirică. Din când în când, în structură se întrețes video-uri postate pe youtube sau pe alte platforme de video-sharing, anunțând parcă o eră post-cinematografică.

Regie: 
NELLIE CARRIER
Vorbind despre absență și gol, Néants trasează diferența dintre cele două cu o precizie necruțătoare, prin intermediul a patru studii cinematografice, deopotrivă convingătoare și generatoare de neliniști, despre singurătate. Personajele, surprinse în plină suferință în urma unei pierderi, evoluează în spații cândva familiare, acum golite de orice prezență umană, deși mai poartă relicve ale vieții populate de odinioară. Corpurile se contorsionează pe măsură ce valul de disperare le cuprinde, într-un crescendo pe care Nellie Carrier îl conduce cu măiestrie către anticlimax. Finalul ne arată patru personaje care șterg urmele momentului de deznădejde și se întorc la existența lor ce pare acum lipsită de sens. Până când vor cădea din nou. (Adina Marin, BIEFF 2017)
Regie: 
KAREL VAN LAERE
Cum e să stai culcat pe spate, cu brațele pe lângă corp, și să-ți imaginezi că nu te poți mișca de la gât în jos? Devine incomod? Ai vrea o pernă sub cap? Te mănâncă nasul? Va trebui să aștepți să apară cineva. Ai impresia că aștepți de ore întregi? (N-au trecut decât 5 minute). Bun venit în lumea tetraplegicilor. În Paralysis, artistul vizual Karel van Laere se supune unui asemenea experiment și documentează amănunțit durerea (fizică) și chinul (psihic) pe care le-a trăit pe parcursul călătoriei sale de 24 de ore în universul celor paralizați. Rezultatul este un material plin de forță despre multiplele valențe ale corpului uman, în același timp fragil și rezistent și având puterea de a povesti, nu doar prin mișcare, ci și atunci când e în stare de imobilitate. (Adina Marin, BIEFF 2017)
Regie: 
SONJA WYSS
Dacă teoria lui Jung e valabilă și „fiecare mamă își conține fiica și fiecare fiică își conține mama”, nu e de mirare că relația mamă-fiică e departe de a fi suavă și trandafirie, din moment ce conflictului între generații i se adaugă o permanentă confruntare cu o altă ipostază a propriului sine. În scurtmetrajul She/Her, Sonja Wyss face anatomia unei astfel de relații, dezvăluind strat după strat resentimente, dezaprobare, răzvrătire și stânjeneală, până când ajunge la miezul bine ascuns și fragil de afecțiune. Portretul unei mame, conformistă, de vârstă și clasă mijlocie, e trasat coregrafic prin mișcări reținute, în contrast cu izbucnirile de revoltă ale fiicei. În cele din urmă, dansul frenetic al acesteia din urmă se va dizolva în reconciliere tacită. În fond, mama e o versiune viitoare a sinelui propriu. (Adina Marin, BIEFF 2017)
Regie: 
CLARA VAN GOOL
Un blog pentru bancheri, zece dansatori de la companii de balet celebre din Olanda și Anglia, și Londra zilelor noastre ca fundal, s-au dovedit a fi o combinație câștigătoare. Adesea premiatul Voices of Finance este o combinație suprinzătoare de documentar și film de dans, al cărei titlu și idee pornesc de la fostul banking blog găzduit de publicația The Guardian, în care autorul său, Joris Luyendijk, oferea o perspectivă antropologică asupra lumii financiare. O suită de monologuri coregrafice aduce în prim-plan bancheri și alți actori din universul finanțelor, care vorbesc despre ei înșiși și își descriu o zi obișnuită din viață. Clara van Gool captează energia dansului și o combină magistral cu textul vorbit. Rezultatul ne oferă o perspectivă unică asupra culturii lumii finanțelor, cu strălucirea și cu stresurile ei. (Adina Marin, BIEFF 2017)
Regie: 
(LA)HORDE
Cu Novaciéries, artiștii de la colectivul (LA)HORDE propun o re-interpretare a unui dans post-internet, într-un spațiu ce pare a fi o hală dezafectată. Jumpstyle, dansul născut din mainstream-ul Hardcore, își datorează existența postărilor pe youtube, dar chiar dacă parcursul său e o poveste captivantă în sine, autorii decid să nu se oprească prea mult asupra subiectului. În schimb, construiesc un film în care combină performance-ul și cinema-ul pentru a trasa un portret coregrafic și metafizic al lumii post-industriale. Dansatori mascați execută săriturile caracteristice în spații pustii. Două motostivuitoare se alătură cu mișcări sincronizate grațios, oameni și mașini dansând împreună pe muzica imnului Hardcore Hardcore to the Bone convertit în lamentație lirică. Din când în când, în structură se întrețes video-uri postate pe youtube sau pe alte platforme de video-sharing, anunțând parcă o eră post-cinematografică. (Adina Marin, BIEFF 2017)