• Română
  • English
28 martie – 2 aprilie 2017 / Cinema Muzeul Țăranului & Cinema Elvire Popesco / ediția a 7-a

Golden Shorts - Best Films in Major Festivals

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Acasă > Filme > Programe tematice > Golden Shorts - Best Films in Major Festivals

Golden Shorts - Best Films in Major Festivals

Regie: 
MANON COUBIA
Soarta Julietei ar fi fost poate și mai crudă, dacă nu l-ar fi văzut cu ochii ei pe Romeo mort - scenariu de tipul 'ce-ar fi fost dacă' plauzibil ca introducere a filmului în care Manon Coubia concentrează expresia cinematografică a unei vieți deznădăjduite. O femeie își petrece aproape întreaga viață așteptând ca zăpezile eterne să se topească și să îi redea trupul soțului ei, un alpinist mort într-un accident în timpul unei expediții pe Mont Blanc. Sub privirea camerei și în acompaniamentul șuieratului de vânt, cearșafuri răvășite devin munți acoperiți de zăpadă. Soția zace pe pat perpetuu, visând la trecerea anotimpurilor, pe care o percepem în forma unui time-lapse accelerat. Rătăcind prin timp și prin stări sufletești, The Fullness of Time (Romance) este fundamental un film despre dragostea eternă și despre puterea nelimitată a cinema-ului de a pătrunde în esența trăirilor umane. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
Regie: 
JUANJO GIMÉNEZ
Judecând după primele cadre, ne așteptăm să vedem o dramă realistă de viață profesională sau un thriller răsuflat. Cu o schimbare rapidă de tonalitate, scurtmetrajul Timecode, nominalizat la Oscar, dă de înțeles că nu va fi nici una, nici alta. Diego și Luna, care lucrează în ture în camera de supraveghere a unui parking, găsesc o cale de evadare din rutină, atunci când Luna descoperă din întâmplare o filmare a camerelor de supraveghere, în care Diego, colegul ei din tura de noapte, dansează în parcarea pustie. Descoperirea o inspiră să îi răspundă tot cu o înregistrare, a propriului ei dans. Astfel ia naștere un dialog coregrafic secret, a cărui intensitate crește până la un moment de întâlnire, când mișcările lor armonizate devin o afirmare a eliberării de monotonie, alienare și constrângeri. Juanjo Giménez propune o schimbare surprinzătoare de perspectivă, transformând camerele de supraveghere, cu privirea lor unidirecțională și intruzivă, în instrumente ale comunicării și eliberării și sugerând astfel că oamenii pot crea spațiul necesar împlinirii lăuntrice chiar și în cele mai ostile locuri și împrejurări. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
Regie: 
MARCELO MARTINESSI
Abordând, ca multe dintre filmele precedente ale lui Marcelo Martinessi un subiect din istoria recentă a Paraguayului, The Lost Voice pornește de la un interviu despre masacrul din Curuguaty din 2012, un eveniment care a produs haos pe plan politic și a avut drept urmare demiterea președintelui în exercițiu. Filmarea din mână urmărește activitățile cotidiene ale unei bătrâne cu un chip brăzdat de riduri adânci, ce emană o frumusețe emoționantă. Este mama uneia dintre victime. Pe parcursul rememorărilor ei, ecranul se face negru, parcă în semn de respect, iar transmisia radio a masacrului - sunetul de fundal al întregului film - se întrerupe. Oscilând între imagini și sunete care nu se sincronizează aproape niciodată, filmul evită formatul convențional al interviurilor, funcționând mai degrabă ca memoria însăși, fragmentar și plin de lacune. Singura sugestie directă a masacrului propriuzis o face cadrul instabil cu zbaterea frenetică a unor găini, pe fundalul sonor al focurilor de armă transmise la radio. Restul e despre liniștea înfricoșătoare de după furtuna politică și emoțională. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)
Regie: 
GABRIEL ABRANTES
În teritoriul locuit de tribul Yawalapiti din Bazinul Amazonian, cercetătoarea Claude Laroque și o tânără indigenă pe nume Jo caută căi prin care să transmită roboților emoții omenești. Împreună, concep un ghid cu ajutorul căruia robotul Coughmann să poată identifica o varietate de stări emoționale. Inteligența [artificială] a robotului realizează că atunci când nu înțelegi ceva, cel mai bine e să fii politicos și să te prefaci că ai înțeles. Și că, dacă prinzi esența umorului, îl vei putea înțelege pe celălalt. Coughmann se îndrăgostește de Jo, iar iubirea lor învinge orice tentativă de reprogramare. Gabriel Abrantes relatează povestea lor de dragoste în imagini impozante;  și pentru că marile întrebări ale vieții nu pot fi dezbătute fără umor, citează din Ludwig Wittgenstein. The Artificial Humors e o contopire de considerații antropologice, viața indigenilor și idiosincraziile inteligenței artificiale. (prezentare Berlinale Shorts)
Regie: 
GERHARD TREML & LEO CALICE
Întorcând spatele, metaforic vorbind, stereotipiilor formale și narative și întreptându-și atenția - și camera - către o latură mai sumbră a Californiei, Gerhard Treml și Leo Calice se distanțează de abordările prudente ale acestui teritoriu american în cinema. Trei momente prezintă trei personaje care s-au retras in deșert pentru a se elibera de anxietățile provocate de o societate din ce în ce mai apăsătoare. Șamanul schizofrenic de origine amerindiană, mama terorizată de gândul că fiica ei ar putea cădea victimă pedofililor și femeia care crește viermi de pământ pentru reciclarea deșeurilor organice și susține că duce o viață autonomă, sunt înfățișați minimalist, în secvențe statice filmate în plonjeu, cu poveștile lor narate din off pe un ton calm, în contrast cu conținutul neliniștitor. Autorii au ales un unghi și o perspectivă aproape imposibile pentru a filma și a spune aceste povești profund umane, într-o manieră cinematografică în care intimitatea și detașarea apar într-o combinație unică. (Ioana Florescu, BIEFF 2017)