• Română
  • English
28 martie – 2 aprilie 2017 / Cinema Muzeul Țăranului & Cinema Elvire Popesco / ediția a 7-a

Juriu

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Festival > Juriu

NORA MOLITOR — Reprezentant al Berlinale Forum Expanded și al institutului Arsenal Berlin

Nora Molitor

Nora Molitor, născută în 1982 în Aachen, a studiat Comunicare interculturală, Istorie modernă și Filologie spaniolă la Universitatea din Saarland și la Institutul de Studii Politice din Paris. Până în prezent a lucrat pentru festivaluri internationale de film, teatru și literatură precum și în producții independente de teatru. În 2010 a început să lucreze la Arsenal - Institute for Film and Video Art, pentru Berlinale Forum Expanded și Arsenal Distribution. Este co-fondator al transdemo e.V. și a curatoriat și implementat programe de film experimental și performance la 48 Stunden Neukölln, Berlin.


 


PAOLO MORETTI — Membru al comitetului de selecție, Festivalul de Film Documentar FIDMarseille

Paolo Moretti

​Începând cu 2001, Paolo Moretti a lucrat în cadrul mai multor festivaluri și institute de film din Europa, inclusiv Centrul Pompidou din Paris, ​États Généraux du Film Documentaire din Lussas, Filmoteca Spaniolă din Madrid, Festivalul Internațional de Film de la Leeds, Cinemateca Portugheză din Lisabona, festivalurile One World din Praga și Cinéma du Réel din Paris. Din 2008 până în 2011, a lucrat ca selecționer pentru Festivalul de Film de la Veneția, secțiunile de scurt și mediumetraj (Orizzonti). În 2012 și 2013, a fost selecționer pentru Festivalul de Film de la Roma (CinemaXXI). Din 2012, este membru al comitetului de selecție al FIDMarseille și selecționer pentru ​Visions du Réel. Din 2014, este directorul Festivalului Internațional de Film de la ​La Roche-sur-Yon.

 


CĂLIN DAN — Artist vizual și Director al Muzeului Național de Artă Contemporană MNAC București

Călin Dan

Călin Dan este un artist vizual cu studii de istoria și teoria artei. A ajuns la recunoaștere internațională ca membru al grupului subREAL și ca autor al proiectului pe termen lung Arhitectura Emoțională. După 1989 a fost consultant al fundațiilor Mondriaan și Pro Helvetia și a condus revista „Arta” și Centrul Soros pentru Arta Contemporană București. În prezent este directorul Muzeului Național de Artă Contemporană – MNAC București. Opera sa video a fost prezentată la Ars Electronica, Linz; DEAF (Dutch Electronic Arts Festival), Rotterdam; Media, Festival de film și video Osnabruck; Festivalul de scurt metraj, Oberhausen; OSTranenie Video Forum an der Stiftung Bauhaus, Dessau; Videonnale Bonn etc.