• Română
  • English
28 martie – 2 aprilie 2017 / Cinema Muzeul Țăranului & Cinema Elvire Popesco / ediția a 7-a

Marile trofee pentru scurtmetraj de la Cannes, Veneția și Locarno, în premieră la BIEFF 2017

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Marile trofee pentru scurtmetraj de la Cannes, Veneția și Locarno, în premieră la BIEFF 2017
Conectat la pulsul marilor evenimente europene de film, BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate în 2016 cu Palme d’Or la Cannes, Premiul Orizzonti la Veneția sau Pardino d’Oro la Locarno, printre altele. Filmele din programul Golden Shorts: Best Films in Major Festivals vor fi difuzate în premieră în România sâmbătă, pe 1 aprilie, de la ora 21:00, la Cinema Elvire Popesco, urmând o a doua proiecție duminică, pe 2 aprilie, de la 18:00, la același cinematograf.
 
 
Timecode

Timecode, de Juanjo Giménez - câștigător al Marelui Premiu pentru Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Cannes anul trecut, apoi nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun scurtmetraj, și câștigător al Premiului Goya pentru scurtmetraj - propune o schimbare surprinzătoare de perspectivă, transformând camerele de supraveghere, cu privirea lor unidirecțională și intruzivă, în instrumente ale comunicării și eliberării. Diego și Luna, care lucrează în camera de supraveghere a unei parcări, găsesc o cale de evadare din rutină, printr-un dialog coregrafic secret, în care mișcările lor armonizate devin o afirmare a eliberării de monotonie, alienare și constrângeri.
 
The Lost Voice

Câștigător al Marelui Premiu pentru Scurtmetraj (Orizzonti) la Festivalul de Film de la Veneția 2016, The Lost Voice, de Marcelo Martinessi, abordează un subiect din istoria recentă a Paraguayului: masacrul din Curuguaty din 2012, un eveniment care a produs haos pe plan politic și a avut drept urmare demiterea președintelui în exercițiu. Pornind de la un interviu cu victime ale masacrului, filmul urmărește activitățile cotidiene ale unei bătrâne cu un chip marcat de riduri adânci, ce emană o frumusețe emoționantă - mama uneia dintre victime. Oscilând între imagini și sunete care nu se sincronizează aproape niciodată, filmul evită formatul convențional al interviurilor, funcționând mai degrabă ca memoria însăși, fragmentar și plin de lacune.
 
The Fullness of Time (Romance)

Cu The Fullness of Time (Romance), Manon Coubia realizează un film despre dragostea eternă și despre puterea nelimitată a cinema-ului de a pătrunde în esența trăirilor umane. Câștigător al Leopardului de Aur pentru Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Locarno și nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2016, filmul vorbește despre o femeie care își petrece aproape întreaga viață așteptând ca zăpezile eterne să se topească și să îi redea trupul soțului ei, un alpinist mort într-un accident în timpul unei expediții pe Mont Blanc. Scurtmetrajul este proiectat cu sprijinul Delegației Valonia-Bruxelles, al Institutului Francez din București și al Le Fresnoy
 
The Artificial Humors

Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2017 de către Festivalul de Film de la Berlin, The Artificial Humors, de Gabriel Abrantes, e un mix inteligent și amuzant de considerații antropologice, viața indigenilor și idiosincraziile inteligenței artificiale. În teritoriul locuit de un trib din Bazinul Amazonian, o cercetătoare și o tânără indigenă (Jo) caută căi prin care să transmită roboților emoții omenești. Împreună, concep un ghid cu ajutorul căruia robotul Coughmann să poată identifica o varietate de stări emoționale. Robotul se îndrăgostește de Jo, iar iubirea lor învinge orice tentativă de reprogramare. Filmul este prezentat la BIEFF cu susținerea Portugal Film.
 
Eden's Edge (Three Shorts on the Californian Desert)

Câștigător al Marelui Premiu al competiției Labo a Festivalului de Scurtmetraj de la Clermont-Ferrand,  Eden’s Edge (Three Shorts on the Californian Desert) - semnat de artiștii vizuali Gerhard Treml și Leo Calice - respinge stereotipurile formale și narative și își îndreaptă atenția către o latură mai puțin luminoasă a Californiei, distanțându-se de abordările obișnuite ale acestui teritoriu american în cinema. Filmul urmărește trei personaje care s-au retras în deșert pentru a se elibera de anxietățile provocate de o societate din ce în ce mai apăsătoare. Șamanul schizofrenic de origine amerindiană, mama terorizată de gândul că fiica ei ar putea cădea victimă pedofililor și femeia care crește viermi de pământ pentru reciclarea deșeurilor organice și susține că duce o viață autonomă își spun poveștile profund umane, într-o manieră cinematografică în care intimitatea și detașarea apar într-o combinație unică. Eden’s Edge este prezentat la BIEFF cu sprijinul Forumului Cultural Austriac și al Sixpackfilm Austria.
 
Textele de prezentare complete, realizate de Ioana Florescu, sunt disponibile aici.
 
BIEFF 2017

MEET THE EXPERTS: anualul seminar The Lifespan of Cinematic Experimentation va fi o întâlnire de neratat în cadrul căreia participanții vor învăța din experiența unor profesioniști de renume ai industriei, cu experiență în comitetele de selecție și în echipele manageriale ale unor festivaluri și instituții de renume. Ei sunt membrii juriului competiției internaționale BIEFF 2017: Nora Molitor – reprezentantă Berlinale Forum Expanded și Arsenal Institute for Film and Video Art Berlin; Paolo Moretti – membru al comitetului de selecție al Festivalului de Film Documentar FIDMarseille și program advisor pentru Visions du Réel Nyon; Călin Dan – artist vizual și director al Muzeului Național de Artă Contemporană MNAC București. Întâlnirea are loc sâmbătă, pe 1 aprilie, de la ora 16:30, în foaierul Institutului Francez din București (Bd. Dacia, nr. 77). Intrarea este liberă în limita spațiului disponibil, de aceea vă rugăm să vă înscrieți la pr@bieff.ro. Detalii despre cei trei experți sunt disponibile aici.

_____
 
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc în perioada 28 martie – 2 aprilie 2017, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.
 
Organizatori: Asociația Culturală Manekino, în parteneriat cu PRINTOR COM și Asociația Film Monitor
 
Co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național și Centrul Național al Cinematografiei
 
Cu sprijinul: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor din România, Muzeul Național al Țăranului Român, Ambasada Franței, Institutul Francez, Goethe-Institut, Forumul Cultural Austriac, Swiss Sponsors’ Fund, Ambasada Elveției, Ambasada Suediei, Delegația Valonia-Bruxelles, Institutul Italian de Cultură, Fundația Culturală Greacă, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Națională de Arte, MUBI
 
Sponsori: Cinelab România, NouMax, MDV Studio, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești
 
Parteneri de ospitalitate: Hotel Venezia, Journey Pub, Lente, Sky Tour
 
Văzut de: Radio Guerrilla | Parteneri: DHL, Canopy, ZeList Monitor | Bilete prin: Eventbook
 
Parteneri media: Radio România Cultural, HotNews, Agerpres, Cinemagia, Zile și Nopți, Cinemap, BRRlog, Scena9, Decât o Revistă, Observator Cultural, Revista ARTA, Revista Zeppelin, Liternet, Ziarul Metropolis, Ziare.com, IQads, ART7, SUB25, Think Outside the Box, All About Romanian Cinema, Acoperișul de sticlă, Dissolved Magazine, The re:art, A List Magazine, Glamour România, Bucharest City App, Film New Europe