Tema curatorială a ediției din acest an a festivalului și-a găsit inițial inspirația într-o anumită formă de ludicitate care transpare din filmele pe care le-am descoperit în cadrul cercetării noastre curatoriale – fie că vorbim despre ludic într-un sens mai jovial, drept o caracteristică a unor lucrări ancorate în abordări fanteziste sau chiar camp, sau într-un sens mai general, despre joaca creativă a regizorilor cu posibilitățile discursive în continuă expansiune ale mediului cinematografic.
Totuși, dedesubtul acestui entuziasm ludic, care este cel mai vizibil la nivel formal, există un fond sumbru, alimentat de preocuparea regizorilor pentru o stare de criză aparent inescapabilă care a ajuns să definească realitatea noastră actuală. Abordând în manieră critică problemele etice și prejudecățile inerente inteligenței artificiale și altor tehnologii similare sau verbalizând îngrijorări crescânde cauzate de drumul spre extincție iminentă deschis de conflictele armate și practicile extractiviste, printre alte subiecte la fel de presante și grave, filmele incluse în selecția noastră invită spectatorul să se angajeze într-un joc al privirii care, în ultimă instanță, își dezminte propriile premise ludice: de fapt, nu totul este o joacă în lumea care ne înconjoară, oricât de mult am încerca să privim în altă parte.
Prezentată sub titlul Jocuri Serioase, o trimitere directă atât la seria cu același nume a lui Harun Farocki, cât și la un întreg subgen al jocurilor video, ediția curentă a BIEFF, cea de-a 14-a, include și o adiție specială la agenda festivalului, sub forma unui program focus dedicat machinima – o practică artistică care deturnează în mod intenționat mecanismele jocurilor video pentru a crea imagini cinematografice, program care închide cercul explorărilor noastre curatoriale de anul acesta. Ești gata? Intră în joc!
Oana Ghera – Directoare Artistică
𝐓𝐬𝐯𝐞𝐭𝐚 𝐃𝐨𝐛𝐫𝐞𝐯𝐚 s-a născut în Bulgaria și a studiat filmul și managementul cultural în Germania (Bochum) și Franța (Paris și Montpellier). În Germania a lucrat pentru proiectul RUHR.2010 - Capitală Europeană a Culturii, apoi, în 2014 s-a alăturat Goethe-Institut din Paris, unde a fost responsabilă cu proiectele europene și internaționale. Între 2015 și 2018 a fost director adjunct și curator-șef pentru Goethe-Institut din Marsilia. În 2018 s-a alăturat FIDMarseille, în calitate de secretar general și ca parte a comitetului de selecție pentru FIDLab. Din 2022 încoace este directoarea FIDMarseille.
Ana David ste selecționeră și curatoare de film; lucrează între Berlin și Portugalia. Din 2017 încoace este membră a comitetului de selecție pentru secțiunea Panorama din cadrul Berlinale și consultant al competiției oficiale a aceluiași festival. Este, de asemenea, curator asociat în cadrul Márgenes – Festival Internacional de Cine de Madrid începând din anul 2023. Între 2021 și 2024 a lucrat în calitate de curator pentru Batalha Centro de Cinema (Porto), o instituție publică la deschiderea căreia a participat. Alte poziții în calitate de selecționar includ festivaluri precum IndieLisboa, Berwick Film & Media Arts Festival, Oslo/Fusion, BFI London Film Festival și Queer Lisboa, fiind și co-director pentru acesta din urmă. A curatoriat retrospective dedicate unor cineaști ca Angelo Madsen Minax, Claire Denis, Joanna Hogg, Luísa Homem, Annemarie Jacir, Mai Zetterling sau Jane Campion.
Christopher Small este critic de film, curator de cinema și editor; trăiește la Praga. Din 2017 este coordonatorul Locarno Critics Academy, iar, începând cu 2023, este și coordonatorul editorial al Festivalului de Film de la Locarno și al publicației sale Pardo. Timp de patru ani, a lucrat ca curator pentru platforma VOD DAFilms.com și pentru asociația Doc Alliance. A făcut parte din comitetul de selecție pentru Sheffield DocFest și a curatoriat retrospectiva din 2020 a festivalului, intitulată Reimagining the Land. Colaborează în mod frecvent cu publicații internaționale de film, iar textele sale au fost traduse în mai multe limbi. Este co-fondator și curator al Kino Petrohradská din Praga, un cinema independent activ între 2021 și 2023. Este fondatorul și co-editorul Outskirts, o revistă anuală de cinema dedicată cinemaului vechi și nou.
Morena Faverin lucrează în domeniul cultural de peste 10 ani, ocupând funcții de project manager, curator și manager de comunicare pentru festivaluri, fonduri, universități și asociații culturale. Din 2020 este co-director artistic al Lago Film Fest, pentru care a lucrat în trecut și în calitate de manager de comunicare, între 2014 și 2023.
Azin Feizabadi este un cineast artist vizual și curator de origine iraniană care activează în prezent la Berlin. Lucrările sale au fost prezentate în cadrul unor festivaluri precum Berlinale, CPH:DOX și Oberhausen, în instituții de artă, teatre, cinematografe și la TV. Este membru al comitetului de selecție pentru scurtmetraje al Berlinalei și a condus secțiunea de scurtmetraje a Kasseler Dokfest în 2022 și 2023.
Niels Putman este directorul artistic al Kortfilm.be și co-fondator și redactor-șef al Talking Shorts, revistă de film dedicată scurtmetrajului. În calitate de selecționer și curator de film independent, este afiliat al De Cinema, Fantoche Int'l Animation Film Festival și Film Fest Gent, precum și al platformei belgiene VOD Avila. A contribuit ca curator invitat pentru festivaluri din Quebec, Dresda și Poznan.
Aleksandra Ławska este curatoare independentă specializată în lucrul cu filmul de scurtmetraj; trăiește la Reykjavik. Între 2019 și 2021 a lucrat în calitate de curator-șef pentru Short Waves Festival, unde, în 2023, a devenit curator-șef pentru toate secțiunile competiționale ale aceluiași festival. Între 2018 și 2022 a fost coordonator de proiect în cadrul instituției Ad Arte din Poznan, unde a organizat evenimente culturale, proiecții de film și workshop-uri educaționale. De-a lungul anilor a lucrat ca membru al comitetelor de preselecție pentru festivaluroi ca Festival du nouveau cinéma de Montréal, Glasgow Short Film Festival și Lago Film Fest, și a făcut parte din reading committee-ul organizației European Short Pitch. Recent, colaborează cu Cinema Muza din Polonia, Stockfish Film Festival din Reykjavik și SO Films, o companie poloneză de distribuție și producție de film.
Michel Rensen este selecționer de film și consultant de scenarii. Este coordonatorul de program al festivalului Go Short Nijmegen și a colaborator în trecut cu festivaluri precum Cork International Film Festival, Leiden Shorts și Netherlands Film Festival. A lucrat, de asemenea, în calitate de consultant pentru Limburg Film Fund.
Radu Pervolovici este un manager cultural român, cu o formare în arhitectură și urbanistică. Din 2011 este director al Fundației Culturale META, în cadrul căreia a produs mai mult de 20 de scurtmetraje. Din 2015, este coordonator al Rezidenței internaționale de creație audiovizuală de la Slon (alături de regizoarea Eva Pervolovici), iar, din 2018 încoace este și coordonator al MagiC Carpets România, care se desfășoară sub forma unei rezidențe internaționale de creație experimentală audio-video. În anul 2022 a co-fondat Muzeul M2M la Slon, proiect în cadrul căruia lucrează și ca arhitect.
În valoare de 20.000 de euro în servicii de post-producție pentru următorul proiect cinematografic al câștigătorului, acest premiu se acordă celui mai bun film prezentat în cadrul Competiției Internaționale de Lungmetraj a festivalului.
Premiu oferit de Avanpost.
În valoare de 1.000 de euro, acest premiul se acordă celui mai bun film prezentat în cadrul Competiției Internaționale de Scurtmetraj a festivalului.
În valoare de 1.000 de euro, acest premiu se acordă unui film prezentat în cadrul Competiției Internaționale de Scurtmetraj care se distinge prin calitatea regiei.
În valoare de 1.000 de euro, acest premiu se acordă unui film prezentat în cadrul Competiției Internaționale de Scurtmetraj care se distinge prin conceptul său vizual inovator.
În valoare de 1.000 de euro, acest premiu se acordă celui mai bun film prezentat în cadrul Competiției Naționale de Scurtmetraj a festivalului.
În valoare de 1000 de euro în servicii de post-producție pentru următorul proiect cinematografic al regizorului câștigător, acest premiu se acordă unui film românesc prezentat în cadrul Competiției Naționale de Scurtmetraj a festivalului.
Premiu oferit de Luno.