În Portugalia secolului al 15-lea, un grup de călugări catolici construiește un zid de fortificare împrejurul unei păduri, interzicându-le femeilor să treacă de acesta.
Știm încă de la remarcabilul ei debut, Metamorfoza păsărilor (2020), că cinemaul Catarinei Vasconcelos este unul al cadrelor picturale și migăloase, în care narațiunea joacă un rol central. În Nocturno para uma floresta, cineasta își trage seva din estetica barocă, îndeosebi cea a pictoriței portugheze Josefa d’Obidios, pentru a schița povestea unei mânăstiri papale care amenința cu excomunicarea orice femeie care-i trecea hotarul de piatră. Într-o manieră jucăușă, filmul explorează atât excluziunea milenară a femeilor din biserică și privarea lor de la formele de gnoză păzite de către aceasta, cât și recentele dezbateri și re-evaluări privind patrimoniului cultural istoric, printr-o înfloritură (sic!) dialogică ce amintește de Nopțile Arabe ale Miguel Gomes. (Flavia Dima)
Catarina Vasconcelos este o regizoare portugheză născută la Lisabona. Filmul său de debut, Metaphor or Sadness Inside Out, a avut premiera în 2014 la cea de-a 36-a ediție a Cinema du Réel de la Paris, unde a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din competiția internațională. Lungmetrajul ei de debut în documentar, Metamorfoza păsărilor, a avut premiera în 2020 în cadrul secțiunii Encounters la cea de-a 70-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin, unde a primit Premiul FIPRESCI, prima dintre cele 40 de distincții internaționale ale filmului.