Competiția Națională 1

VREAU SĂ SPARG SERA

Teona Galgoțiu | Durata 21 min.

Sara se confruntă cu primele semne ale unei boli pe care a moștenit-o de la tatăl ei, care, în stadiul final, le va transforma corpurile în plante. Sara are nevoie de o schimbare majoră. Dar, înainte de asta, ea trebuie să încerce să scape de amintirile violente din copilărie, așa că își vizitează tatăl țintuit la pat și îi spune tot ce nu i-a putut spune până acum.

FISH (IF YOU LIVE IN THE WAY OF THE OCEAN, YOU HAVE TO EAT THE OCEAN)

Laura Pop | Durata 7 min.

Oceanul. Văzut din perspectiva pescărițelor și pescarilor taiwanezi și din perspectiva peștilor.

CORPOREAL RED

Anca Bucur | Durata 10 min.

Corporeal Red abordează problema monetizării terenurilor, concentrându-se pe extracția și prelucrarea de bauxită. Lucrarea video propune o lectură critică a unui peisaj în ruină, precum și a ecologiilor sociale de care acesta amintește, încercând să traseze o legătură directă între materialitatea lor mizerabilă și sistemul extractivist și colonial al capitalismului contemporan.

O SERIE DE GÂNDURI DESPRE MEMORIE

Andra Tarara | Durata 7 min.

O mică parte a arhivei fotografice a lui Ion Tarara este pusă în ordine sentimentală de către fiica lui, ocazie cu care cineasta regândește o poetică a arhivisticii.

SENTIMENTAL STORIES

Xandra Popescu | Durata 16 min.

Un restaurant aproape pustiu în mijlocul unui port. Proprietara, Violeta, visează la o viață care ar fi putut fi altfel. O angajează pe nepoata ei, Maria, o pasivistă radicală care n-are nicio treabă cu motivația sau ambiția. Între treburi casnice și pauze de țigară, cele două vorbesc despre viitor. Pe zi ce trece, ele asistă la o poveste de dragoste care dă să se termine, în timp ce o alta încearcă să se nască.

DANSEZ ȘI EU LA NUNTA PĂRINȚILOR MEI

Andreea Chiper | Durata 23 min.

La 25 de ani de la nunta părinților săi, o regizoare sapă în filmul nunții lor pentru a descoperi mai multe despre familia ei. Această căutare o va duce însă pe tărâmul nebănuit al secretelor de familie și va trezi amintiri îngropate adânc în memorie.

Meniu