Asamblaj cu bunica și bunicul

r. Alma Buhagiar
România
7'

Bunicii regizoarei, împreună de peste 60 de ani, rememorează (și remontează) fragmente din viața lor comună. Filmul, menit inițial să opereze ca parte dintr-o video instalație, surprinde un recul spre un trecut nonlinear, urmărind totodată modul în care texturile și materialitatea imaginilor se pot înscrie în ecranul de cinema.

Un joc de lumini, umbre și pixeli, filmul Almei Buhagiar vine de departe, dintr-un cinema uitat în care o supraimpresiune, un portret dizolvându-se în peisaj, putea fi suspans, climax, putea fi o poveste în sine. Dincolo de aspectul de rara avis, șarmul ASAMBLAJULUI se datorează mai ales seriozității nemărturisite a acestui joc de-a filmatul cu bunicii. Sigur că a le arăta iubirea este o plăcere, a le asculta descântecele o curiozitate, a-i face să danseze îmbrățișați o bucurie, însă tot atât de sigur este că cei trei (își) fac o mizanscenă pentru eternitate, egal preocupată de trecut, prezent și viitor. De fapt, se prea poate ca orice film de familie să fie astfel. (Călin Boto)

Program

Sâmbătă, 27 Septembrie, 18:00

Cinemateca Eforie
Bilete

Premii și festivaluri

Alma Buhagiar

Alma Buhagiar este regizoare. Filmele sale au fost prezentate la festivaluri internaționale și au obținut premii la Uniunea Cineaștilor din România, CinemaIubit, Alter-Native și Premiile Gopo. În 2023, a făcut parte din juriul internațional SMART7 la Festivalul de Film de la Salonic și a co-tutorat ateliere de regie de film în cadrul Festivalului Ideo Ideis. A participat la programe de cinema precum Sarajevo Talents, Film Plus, Cinema Next, Her Story, Her Future, Transilvania Talent Lab și Let’s Go Digital. A expus instalații video în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, Goethe-Institut și Pharmakon și a realizat identitatea vizuală a Festivalului de Poezie Z9 în 2024. Regizează reclame și videoclipuri muzicale, iar recent a colaborat cu prietenii la mai multe poeme video.

  • Fișa tehnică
  • DOP: Răzvan Chirilă, Alma Buhagiar
  • MUZICĂ: Lidia Ilici
  • MONTAJ, ETALONARE: Ilinca Miroșanu

Screens

Competiția Națională de Scurtmetraj

Toate filmele →

Asamblaj cu bunica și bunicul

r. Alma Buhagiar | Durata 7'

Bunicii regizoarei, împreună de peste 60 de ani, rememorează (și remontează) fragmente din viața lor comună. Filmul, menit inițial să opereze ca parte dintr-o video instalație, surprinde un recul spre un trecut nonlinear, urmărind totodată modul în care texturile și materialitatea imaginilor se pot înscrie în ecranul de cinema.

Iadul alb

r. Laura Săvuțiu | Durata 7'

IADUL ALB explorează disonanța dintre tonul alarmist al știrilor despre ninsoare și peisajele idilice care le însoțesc, cu dorința de a documenta regia, limbajul și coregrafia mediatică românească.

Hélène F. O alegorie (post)minieră

r. Larisa Crunțeanu, Sonja Hornung | Durata 20'

HÉLÈNE F. O ALEGORIE (POST)MINIERĂ s-a născut dintr-o confruntare cu mai multe spații afectate de exploatarea de suprafață din România, Germania și Serbia. O voce fără de trup bântuie construcția peisajului înțeleasă în termeni de producție, atrăgând atenția asupra feminizării acestuia ca un mijloc de exploatare la scară largă în epoca așa-numitului capitalism „verde”.

În capul meu

r. Irina Tempea | Durata 6'

În IN MY HEAD, regizoarea reflectează asupra sclerozei multiple de care suferă, privind-o din unghiul propriilor imagini de RMN și schițând, în tot acest timp, mișcarea vieții care persistă în ciuda bolii.

Our Sea

r. Alle Dicu | Durata 20'

Într-o lume fără oceane, Linda descoperă o companie misterioasă care oferă experiențe imersive ce implică marea.

Trăiam încet pe timp de pace

r. Kristina Jacot | Durata 8'

Ritualuri tăcute ale vieții de zi cu zi, amintirile pâlpâie printre urme grăunțoase… timpul se strecoară pe nesimțite. Pacea, uneori, nu e decât absența războiului.

Light that Never Quite Returns the Same

r. Andreea Borțun | Durata 24'

Lumina intră în dialog cu elemente naturale, unele de-o vârstă cu falansterele pe urmele cărora pleacă autoarea. Ea narează confesiuni ale spațiilor și oamenilor care le-au locuit, chestionează și dă voce celor din spatele acestor istorii de utopie socială.

Du-mă la apă

r. Teona Galgoțiu | Durata 7'

Valsul Dunărea albastră aduce la suprafață amintiri fragmentate, dezvăluind istoria mai puțin cunoscută a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Granițele dintre regizoare și actriță se estompează, limbile și straturile trecutului se amestecă.

Și eu fac parte din cele trei întorsături

r. Monica Maria Moraru | Durata 15'

Bazându-se pe istorii orale și fragmentare, ȘI EU FAC PARTE DIN CELE TREI ÎNTORSĂTURI urmărește efectele unui cutremur devastator în București și ale unei inundații concomitente cauzată de acesta într-un mic oraș din Buzău, într-o perioadă de urbanizare naționalistă din timpul României comuniste.

Fracti

r. Lavinia Petrache | Durata 6'

Oamenii își trăiesc rutina într-un sat care plutește în cer. Ce se întâmplă atunci când unul dintre ei ajunge să provoace sfârșitul lumii?

Oedipus Redux

r. Cosmin Nicolae | Durata 13'

În 1967, Pier Paolo Pasolini a călătorit în România, în căutarea unui decor primordial, arhaic pentru Oedipus Rex. Regizorul a plecat doar cu o colecție de muzică, care a fost folosită, aproape în întregime, drept coloană sonoră pentru filmul care a fost în cele din urmă turnat în Maroc. OEDIPUS REDUX este o prospecție speculativă a locațiilor care invită spectatorii să contempleze un „ce-ar fi dacă” al istoriei cinematografice.

Pietre și ale lor vechi povești șoptite

r. David Drăgan, Noah Kohlbrenner | Durata 26'

PIETRE ȘI ALE LOR VECHI POVEȘTI ȘOPTITE se desfășoară ca un dialog între poveștile străvechi din munții Transilvaniei și munții Valais, întrepătrunse de momente de mișcare contemporană. Prin prisma dansului, mediul înconjurător devine deopotrivă scenă și simbol, șoaptele unor povești uitate fiind gravate în țesătura pământului.

Meniu