
Valsul Dunărea albastră aduce la suprafață amintiri fragmentate, dezvăluind istoria mai puțin cunoscută a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Granițele dintre regizoare și actriță se estompează, limbile și straturile trecutului se amestecă.
„Nu îmi știu numele. Nu știu de unde vin. N-am decât amintirea unui loc. Însă nu știu dacă am fost vreodată acolo.” Acolo unde? Pe cursul Dunării din celebrul vals al lui Strauss-fiul. Din Germania, acolo unde străbunicul actriței a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial ca mai apoi să își trăiască viața în Berlinul de Est, și până în România, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde străbunicul cineastei s-a numărat printre deținuții politici supuși la muncă silnică de regimul comunist. Pornind de la un clișeu mult iubit, Dunărea albastră, filmul Teonei Galgoțiu propune un angoasant dar frumos exercițiu de înstrăinare față de marile istorii comune închipuite – inclusiv cinematografice –, glorificând, în schimb, tot ce e mai imediat într-o legătură umană: atingerea, jocul, confesiunea. (Călin Boto)

Teona Galgoțiu este regizoare de film și scriitoare; s-a născut în Bucureşti şi acum locuieşte în Berlin. Este fondatoarea și curatoarea platformei interdisciplinare Gura Mare, care celebrează experimente literare și vizuale prin publicații şi proiecții. Printre inițiativele sale recente se numără crearea unui dialog internațional prin traducerea și promovarea artei românești. Scurtmetrajele sale, piesele de teatru și cartea de poezie de debut au fost prezente și premiate în festivaluri inter/naționale. Cel mai recent proiect al ei este instalația VR despre sfârșitul lumii numită Memories of snow, care va avea premiera la Teatrul din Essen în octombrie 2025. Întrebările la care revine mereu, prin lucrările sale, se învârt în jurul tensiunilor dintre spațiile personale și cele exterioare, şi extremele de fascinație versus discriminare a „străinului”.