
În văile care înconjoară Munții Dolomiți niște copii reimaginează vechile legende ladine uitându-se la cursuri de apă, gropi, peșteri și pasaje în căutarea a ceva pierdut sau uitat. Folosind o coregrafie poetică, filmul devine o călătorie fictivă care creează rezonanțe între peisaj, gândirea magică și ladină – vechea limbă retoromanică protejată a acestor văi. Un puzzle se transformă într-o fabulă atemporală.
Esența memoriei stă în sunete și mirosuri, senzații, pipăiri, dibuiri; probabil că ce frapează de fapt nu e monumentalitatea istoriei pe care o conțin clădirile, ci energia oamenilor care rămâne prinsă acolo, ca o prințesă pe care n-o mai salvează nimeni. Filmul Evei Giolo e o astfel de capsulă, un reenactment jucăuș care trimite copiii să caute istoria prin peșteri și prin rândul plantelor. O sumă de aventuri scurmate în pământ, traversate prin păduri, unde șoaptele vin din adâncuri și te trag de mânecă. Și-apoi, mai e limba ladină, cu inflexiunile-i jucăușe, o limbă aproape pierdută, vorbită doar de această comunitate restrânsă. Cum dispare o limbă, cum dispare istoria de fapt? Și cum o mai regăsim apoi? (Georgiana Mușat)

Eva Giolo este o artistă audiovizuală care lucrează în domeniul filmului, video și al instalațiilor, născută la Bruxelles. Lucrările sale se concentrează în special pe experiența feminină, folosind strategii experimentale și documentare pentru a explora teme precum intimitatea, permanența și memoria, alături de analiza limbajului și de semiotică. Giolo folosește camera pentru a surprinde momentele „banale” ale vieții de zi cu zi, pentru a le dezvălui profunzimea ascunsă.